Furia politică ne distruge valorile democratice.
Alegerile locale nu au reușit să rezolve împunsăturile de campanie politică. Încă mai există atacuri între părți, menite să stârnească și mai mult furia politică a maselor.
Acest articol nu este politic, ci este despre furie. Cum folosesc politicienii această emoție umană pentru a obține un număr cât mai mare de votanți?
Politicienii și marketerii care le conduc campaniile știu că furia este o motivație orientată puternic spre acțiune. Pentru că simțul civic dispare, și omul nu se mai duce la vot pentru ca să-și exercite un drept democratic, politicienii au găsit acest cârlig emoțional pentru a-i scoate pe oameni la vot.
Iar votul nu mai este despre a susține un candidat despre care sunt suficient de informat, ci despre a nu-l lăsa pe celălalt să câștige.
Americanii și furia politică
Dincolo de ocean lucrurile sunt cam la fel. America este în plină campanie prezidențială. Prima dezbatere între cei doi candidați, Trump și Biden, a fost pe de parte cea mai haotică dezbare din ultimele decenii. Cei doi candidați s-au înfuriat unul pe celălalt. Trump l-a întrerupt constant pe Biden, până când acesta a început să adreseze atacuri la persoană, iar Trump nu s-a lăsat mai prejos. Bineînțeles că telespectatorii dezbaterii s-au polarizat cu furie față de cel pe care l-au perceput adversarul de moarte al celui pe care îl susțineau.
Steven Webster, profesor asistent de științe politice la Universitatea Indiana spune că un „votant furios este un votant loial, și pentru că politicienii sunt preocupați să fie reaelși, ne fac și pe noi furioși pentru a-și atinge scopul.”
Atât Republicanii (Trump) cât și Democrații (Biden) folosesc furia maselor ca pe o armă în campanie.
Un sondaj recent arată că 61% din susținătorii lui Biden spun că ar fi foarte furioși dacă Trump câștigă, în timp ce 37% dintre susținătorii lui Trump spun că ar fi foarte furioși dacă Biden câștigă.
Furia ajută la campaniile politice, însă strică democrația.
„Dacă poți să-i faci pe oameni să simtă furie, aceasta devine o unealtă politică foarte folositoare dacă balanța este înclinată mai degrabă de aceste sentimente viscerale decât gânduri raționale”, spune Bonnie Stabile, profesor de politici publice la Universitatea George Mason.
Astfel, furia a ajuns să fie o unealtă facilă de manipulare. Emoțiile pot fi foarte ușor stârnite, iar dacă vorbim de furie, este o emoție cu un grad mare de impuls spre acțiune.
Oamenii aleg nu pentru că gândesc rațional, ci pentru că asta simt.
Steven Webster susține că această furie duce la scăderea încrederii în instituțiile publice și la erodarea valorilor democratice.
Alegeri raționale sau emoționale?
Problema nu este că facem alegeri emoționale în viață.
Trebuie să recunoaștem că aceasta este natura umană. Alegem emoțional și apoi argumentăm logico-rațional. E normal asta.
Problema este că furia nu îți permite să vezi nuanțe, ci doar alb și negru.
Cu alte cuvinte, Democrații spun că Republicanii sunt răul întruchipat, iar Republicanii spun că Democrații sunt cu Satana.
În politica românească e la fel. Dreapta demonizează stânga, iar stânga demonizează dreapta. Stânga cere anularea alegerilor sau renumărarea voturilor, iar dreapta face la fel.
Iar lucrul acesta se răsfrânge asupra relațiilor noastre:
- Ajungem să rupem relații umane pentru că nu suntem de aceeași parte politică.
- Ajungem să fim ultra sensibili.
- Ajugem să purtăm în noi hormonii de stres pe care furia politică ni-i pompează în vene, și ne enervăm apoi din nimic pe cei dragi.
Pe măsură ce ai citit acest articol e posibil că ai simțit că ți-am atins din nou acei activatori ai furiei politice.
Ce este extrem de interesant atunci când furia politică a cuiva se activează este că nu mai prinde sensul real al comunicării, așa cum a intenționat-o autorul.
Dacă ești prins în furia politică, auzi doar ce îți confirmă furia ta.
Totul pare să-ți dea dreptate. Iar cealaltă parte nu are nici un pic de dreptate. Pare familiar ce spun?
Furia în familie seamănă cu cea politică
Oprește-te puțin, și gândește-te la o dispută cu cineva din familie în care ai simțit furie. Tot ce spunea cealaltă persoană puteai folosi împotriva ei. Se părea că totul îți susține propria ta dreptate.
Într-o dispută în care ne lăsăm conduși de furie ajungem să nu mai vedem nimic bun în cealaltă persoană. Ajungem chiar să o demonizăm. Sau, dacă nu o demonizăm, atunci ne vin etichete zoologice.
Știi, când erai îndrăgosit/ă, etichetele zoologice erau cu animale mici: pisoiașul meu, albinuța mea, furnicuța mea, puișor, etc. După câțiva ani, însă, aceste etichete sunt ceva mai mari: porcule, boule, vacă,… hai că nu mai scriu, că mi-e jenă.
Furia din familie funcționează la fel ca furia politică. Ne polarizează.
Nu mai vedem nímic bun în cealaltă persoană.
Furia este o emoție normală. Însă ce trebuie să învățăm este să ne detașăm puțin și să vedem și partea cea bună.
Să învățăm să acționăm nu doar din furie, ci să acționăm mai mult din valorile noastre. Pentru că, așa cum furia politică ne distruge valorile democratice, la fel comportamentele furioase în familie ne calcă în picioare propriile noastre valori nobile.
Așa că vreau să te pun în fața unei alegeri.
Ce alegi?
Să te lași condus de furie, sau să te lași condus de valori?
Să ai comportamente și acțiuni furioase? Sau să ai comportamente și acțiuni valoroase?
Ca să poți face această alegere, ai nevoie să lucrezi cu tine, să înveți să gestionezi această emoție interesantă, furia.
Sunt aici să te ajut, și să-ți ofer idei, strategii și tehnici pentru a deveni o persoană condusă de valori.
Te invit să parcurgi gratuit minicursul de gestionare a furiei pe care l-am creeat. Îl poți găsi chiar aici! https://danielcirt.ro/curs-gratuit/
Îți doresc o zi superbă, și valoroasă!
Cu drag,
Daniel Cirț.