Generează sentimente pozitive, prin recunoștință proactivă.
„Recunoștința poate transforma zile obișnuite în sărbătoare, poate schimba munca de rutină în bucurie și blestemele în binecuvântări.”
William Arthur Ward
Acest articol are și un format video, pe care îl poți vedea la final, sau aici: https://youtu.be/7ilDnwIKTRM
Suntem atât de mult afectați de ce se întâmplă în jurul nostru. De multe ori spunem că noi oamenii suntem ca vremea. Asta pentru că emoțiile reacționează la ce se întâmplă și ne pot face ziua frumoasă sau dezastruoasă. Și, din păcate, de cele mai multe ori, niște lucruri mărunte ne pot strica toată ziua, toată buna dispoziție.
Poți genera sentimente pozitive
Știai că există o diferență între emoții și sentimente? Noi nu ne putem feri de emoții dificile și negative, însă putem genera sentimente pozitive. Putem transforma o zi proastă într-o zi superbă. Cum?
Prin recunoștință.
Nu fericirea aduce recunoștință, ci recunoștința aduce fericire.
Poți genera sentimente pozitive, prin recunoștință proactivă. Poți să-ți schimbi felul în care te simți doar spunând un simplu mulțumesc. Ce se întâmplă atunci când spunem mulțumesc?
Creierul este un specialist în a detecta tot ce e negativ. Tindem să ne concentrăm mai mult pe obstacolele și dificultățile din viață pentru că acestea cer acțiune. Trebuie să ne luptăm și să depășim obstacolele ca să revenim la curgerea normală a vieții.
Dar din păcate uităm să observăm lucrurile bune din viață pentru că ele sunt „deja acolo”, și nu trebuie să facem nimic pentru a le face să rămână cu noi.
Când spui „mulțumesc” forțezi creierul să observe ceea ce ai deja, să vadă partea cea bună. Ne grăbim de cele mai multe ori să etichetăm momentele: „Am avut o zi proastă”, „Trec printr-o perioadă foarte grea.”, sau „2020 a fost cel mai urât an din viața mea” sunt niște etichete pe care le punem momentelor. Odată ce ai pus aceste etichete, ele rămân acolo.
Înainte de a eticheta un moment, întreabă-te pentru ce poți fi recunoscător. Și ca să înțelegi și mai bine de ce e important să practici recunoștința, vreau să-ți dau 5 beneficii ale recunoștinței.
Beneficii ale recunoștinței proactive
1.Recunștința arde emoțiile toxice.
Sistemul limbic este o parte a creierului nostru care este responsabil pentru experiențele emoționale. Amigdala din sistemul limbic activează de cele mai multe ori reacții emoționale de tipul luptă-fugi-îngheață.
Hipocampul înregistrează emoțiile în memorie, și în felul acesta creierul învață când să reacționeze cu frică, furie sau blocaj emoțional. Fără recunoștință am rămâne doar cu amintiri impregnate de emoții toxice. Însă atunci când suntem recunoscători se activează din nou amigdala și hipocampul, iar creierul înregistrează în memorie acele momente ca fiind pozitive.
2. Recunoștința și mulțumirea sunt niște detoxifianți naturali pentru minte și creier.
Recunoștința reduce nivelul de cortizol, hormonul de stres, și crește nivelul de serotonină, hormonul fericirii. Mulțumirea întărește funcțiile inimii și ne face mai rezistenți în fața emoțiilor negative.
De fiecare dată când te concentrezi pe mulțumire ajuți creierul să combată anxietatea, depresia și stresul.
3. Antrenându-ne recunoștința vom fi mult mai dispuși să primim și să oferim simple acte de bunătate.
S-a demonstrat că aceste mici acte de bunătate activează hipotalamusul, glandă din creier care reglează diverse funcții importante din corp, printre care și somnul.
Reglarea hipotalamică declanșată de recunoștință ne ajută să avem avem un somn natural mai profund și mai sănătos în fiecare zi. S-a observat că recunoștința reglează nivelul de dopamină, ceea ce te ajută să te simți energic, plin de vitalitate și entuziasm.
4. Recunoștința activează nervul vag.
Cu cât acest nerv este mai puternic, cu atât te poți relaxa mai ușor, poate scădea inflamația mai repede și îmbunătăți sistemul imunitar.
5. Atitudinea de recunoștință poate să-ți îmbunătățească chiar și viața financiară.
Când ești nemulțumit tinzi să cheltui mai mulți bani, ca să cumperi mai multe lucruri, gândind că astfel de vei simți mai bine. Acest comportament a ajuns să fie denumit ca terapia prin shopping, care, din păcate nu este deloc o terapie.
Este cel puțin ironic că în aceeași perioadă în care avem sărbătoarea Recunoștinței cheltuim cel mai mult din întreg anul la black friday. Când cultivi recunoștința îți este mult mai ușor să economisești și să dăruiești.
Ce este, deci, recunoștința proactivă?
Toate acestea funcționează doar pentru cei care și-au făcut din recunoștință un obicei. Părinții ne-au învățat că e important să spui mulțumesc când primești ceva.
Însă pentru a simți cu adevărat puterea recunoștinței în viața ta, nu e suficient să reacționezi prin recunoștință. Ai nevoie să cultivi o recunoștință proactivă. Pentru asta, îți recomand 3 lucruri.
1. Când te trezești dimineața și pui picioarele pe podea, spune de trei ori: mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc, spunea Wane Dyer. Ar trebui să-ți vină în minte măcar un singur lucru pentru care să mulțumești lui Dumnezeu în fiecare dimineață.
2. În timpul lucrului de peste zi, fă pauze în care privești pe fereastră, respiri profund și cauți motive de mulțumire. Poți să îți setezi alarma telefonului de câteva ori pe zi ca să-ți aduci aminte să fii recunoscător.
3. Seara, înainte de culcare, scrie jurnalul recunoștinței. Scrie cel puțin 5 lucruri pentru care ești recunoscător în acea zi.
Începe să creezi momente de recunoștință proactivă, pentru că asta înseamnă să aduci în viața ta mai mult din ceea ce eu numesc clipe de claritate.